nirvana!

Bă deci io… io mă simt ca în rai Krishna. Deci pe bune. E aşeaaa… totu’ cald şi bine, citeală, dulceţuri, îngheţăţuri*, ceaiuri, buddha bar, astea… Dacă mai aveam şi-o narghilea, aia era. Da’ lasă e mai bine fără, că altfel nu mai are niciun farmec.

Mă simt şi ca Jessie (aşa se scrie, nu?) din Copiii de la 402 în episodul ăla când îşi rupe piciorul, şi stă acasă, şi vrea să fie la curent cu tot ce se poate… bla bla bla. Doar că eu nu mă fac de cacao în faţa televizorului/camerei de filmat/orice-o-fi-fost-chestia-aia şi în faţa clasei mele. Nu. Eu sunt la curent ţinută prin mesaje pe telefon. Ceea ce e genial. O! Şi mă bucur să aud că întrebaţi de mine, sunteţi nişte scumpi.

Întrebată fiind ce-am făcut azi… am răspuns cam aşa:

„băi deci… am muncit mult, teribil de mult. vezi tu, oamenii consideră făcutul ceaiului ceva simplu şi banal, dar nu, nu, draga mea Crista, e ceva cu muuult mai mult de atât. E vorba în primul rând că trebuie să te ridici din pat. Ceea ce, să fim serioşi, nu e deloc atât de uşor precum pare. După aia trebuie să te adaptezi la diferenţa de temperatură dintre în pat şi în afara lui. După aia, trebuie căutat papuci, care cel mai probabil sunt în cealaltă parte a apartamentului, deşi tu erai ferm convinsă că i-ai lăsat clar! lângă pat. Da’ nuuuu, cum ar putea nişte amărâţi de papuci să rămână cuminţi lângă pat pe timpul nopţii?! Nu mi se pare că cer cam mult, dragă?! Aşa. Şi găsit papuci întru-un final, după care pregătit pornit plecat în aventură. Pentru a ajunge la locul cu pricina, locul de fabricare a ceaiului, trebuie în primul şi în primul rând să treci de living. Acest living, dragilor, este împânzit cu tot felul de capcane, care mai de care mai primejdioase, printre care vei fie surprins să găseşti şi un cocalar (menirea acestuia este să vorbească mult şi prost pentru a-ţi disturba concentrarea). Dintre acestea, ultima şi cea mai şi cea mai capcană este… covorul. Caaare, covor verde cu model hidos este aşezat pe un parchet dat cu ceva şpreiuri/ loţiuni/ poţiuni, habar n-am, foarte periculoase. Din cauza lor, nu doar că este posibil să te afunzi în vechitura aia de covor, asemeni unei găuri negre, dar sunt şanse mari şi ca_covorul să o ia la fugă şi tu să te duci grămadă pe spate, respectiv pe faţă, depinde de cum mergi. În cazul acesta, în momentul căderii, tu, ca fiinţă cu creier şi instincte, trebuie să găseşti o mişcare pentru a amortiza căderea ce îţi poate fi fatală. Fereşte-ţi deci capul sau coloana, că altfel ăla eşti. În cazul în ai căzut pe burtă, felicitări! Cel mai probabil ţi-ai spart dinţii, dar gândeşte-te că eşti în viaţă. Şi după îndelungi chinuri şi capcane… ajungi în bucătărie. Ei… şi acolo ai de îndeplinit următoarele misiuni: avut grijă nu călcat în ceva ud, deobicei apă,  nu se ştie niciodată de unde; găsit cutia de ceai; pus apă în ibric; pus ibricul pe aragaz; uitat bine la aragaz, realizat că butonul de aprindere automată nu funcţionează, gândit mai bine, preferat nu folosit brichetă sau chibrit, realizat că este mai safe folosit cuptor cu microunde. În acest moment totul se complică, pentru că trebuie să te întoci, ceea ce înseamnă trecut din nou prin aceleaşi capcane, luat cana din dormitor, pus apă plată din bidonul de 5l din cameră de la mama, înfruntat aceleaşi pericole pt a 3a oară, ajuns într-un final în bucătărie, băgat cana la microunde, aşteptat, verificat apa, pus pliculeţ, pus zahăr, amestecat, scos pliculeţ, amestecat iar, pus şi lapte şi amestecat bine-bine pentru ultima oară. Scos şi linguriţa, trântit-o în chiuvetă, cărat înapoi în camera ta. Acum înţelegi de ce nu e atât de simplu?”**

* – nu am avut şi îngheţăţuri, da’ sunau acolo bine în context.

** – de fapt, nu i-am răspuns chiar aşa Cristei, că mi-era lene să scriu atâta şi cred că se plictisea şi ea până îi scriam eu toate astea.

Anunțuri

hăhă, zic!

Eu mă bucur încă de vacanţă. Şi o să mă bucur şi mâine. I know, i knooow, i’m such a lucky bastard.

Hă-hă! hihihahi muhăha bwahahâ, astea.

!Later Edit: Şi ca să vă oftic şi mai rău, pot să mă laud că vacanţa mea se prelungeşte tot restul săptămânii? Şasă Două săptămâni de vacanţă în total! Două! Abia acum pot să zic că yes man! i’m a lucky bastard! Iubesc iarna asta! (mă rog… mai mult sau mai puţin).

(!)

M-am săturat de teleshopping. M-am săturat de toate reclamele şi căcaturile care iţi acoperă pagina de web!!!

NU! Nu vreau să dau niciun căcat de test ca să îmi aflu IQ-ul, şi NU! nu vreau să ştiu cât mai am de trăit. NU îmi pasă ce căcat de joc nou a apărut, şi NU! nu vreau să îmi creez un personaj tâmpit într-o lume cretin de perfectă. NU! vreau să slăbesc, deci NU! îmi pasă de câte jde mii de kg a slăbit o vacă datorită pastilelor minune. Mă seacă teribil toate site-urile cu zeci de bannere sclipicioase şi NU! vreau să îmi fac un cont de economii la nu-ştiu-ce bancă şi chiar dacă aş vrea, m-aş duce direct la bancă în pizda mă-sii. NU VREAU NIMIC! Vreau doar să mă uit în pana mea la Grey’s Anatomy sau fără să fiu întreruptă din 10 în 10 secunde! OK?!?!?!?

JESUS CHRIST!

Later Edit: Asta numesc eu reclame agresive. Te fac să o iei razna, pe bune!

Scurtmetraje.

Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie dom’le, îmi plac filmele româneşti. Ok, recunosc, mai puţin cele istorice, probabil pentru că încă nu am răbdarea necesară şi nici nu le înţeleg foarte bine. Dar lasă, că mai stau eu pe lângă tata şi văd care-i treaba şi cu astea.

Ok, acum revenind… Mulţi, dar foarte mulţi din generaţia noastră nu vor să audă de filme româneşti, acestea fiind catalogate drept filme proaste, cu actori proşti, din care nu înţelegi nimic, şi care nici nu se pot compara cu filmele americăneşti. Păi da, nu se pot compara, pentru că majoritatea filmelor americăneşti au o acţiune previzibilă şi cuprind cam aceleaşi poveşti întoarse pe toate părţile. Uită-te la genul ăla de teen movies, spre exemplu – toate au aceeaşi idee. Aceeaşi poveste cu tocilarul îndrăgostit de veşnica cea mai populară fată din liceu, majoretă, de bani gata, bla bla bla… de fapt n-am chef să mai scriu despre asta, că oricum le ştiţi şi voi.

În fine. Cum ziceam, mulţi tineri au o gândire foarte superficială şi diferite prejudecăţi atunci când vine vorba de filme româneşti. Uneori, chiar şi faţă de muzica de la noi (deşi se rup pe Puya, mă laaaşi). Ceea ce e o mare aberaţie. Lăsăm Viţa şi Vama (Veche) pe care le ştim cu toţii, sau trupele indie/alternative (gen The MOOoD, The Amsterdams, KUMM, Go to Berlin, AB4, Alternosfera, Les Elephants Bizarres etc etttc că sunt o grămadă), pe lângă astea, mai sunt multe alte trupe bune. Uită-te la Ţapinarii, Iris, Cargo, Truda, Trooper, Pasărea Colibri, Ada Milea, Alexandrina Hristov… Şi ar mai fi, dar iar deviez de la subiect.

Dar noi suntem mult prea şmecheri că să ne uităm la filme româneşti sau să ascultăm muzică românească de calitate.

Aaaaanyway, cum începusem să zic, mie îmi plac mult filmele româneşti. Exemple? Iacătă:

  • Declaraţie de dragoste, Extemporal la dirigenţie, Liceenii, Liceenii Rock n Roll, Liceenii în alertă –  primele filme româneşti pe care le-am văzut şi pe care nu am putut să nu le îndrăgesc (cum aş putea să nu când tata le pune ori de câte ori se plictisea?!)
  • Alo? aterizează străbunica! – un alt film vechi, foarte funnea şi drăguţ, aşa, pe care l-am văzut de zeci de ori.
  • Buletin de Bucureşti – tot din seria „salut, sunt Andra şi tocmai am început să descopăr filme româneşti„.
  • Pistruiatul – tare îmi e drag.
  • Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii – mi-a plăcut mult-mult de tot. Mai ales de puştiulică ăla micu’, tare simpatic. Nu mai spun cât de şocată am rămas când m-am trezit fredonând melodia de la sfârşit.
  • 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zilede dragul ultimilor ani ai comunismului…
  • Restul e tăcere – prezintă perioada aceea superbă a Bucureştiului de pe la 1910. De asemenea, mi-a plăcut ideea de a creea primul film românesc din România, o reconstituire a Războiului de Independenţă (1877).
  • Legături bolnăvicioase – probabil îl ştiţi şi voi datorită lui Tudor Chirilă. Nu îmi place însă titlul, „bolnăvicios” nu sună tocmai bine… Mi-a picat faţa când a apărut Mihaela Rădulescu prin peisaj.

În fine, cam astea mi-au venit în cap acum, dar mai sunt foaaaarte multe. Filantropica, Nunta mută, Moartea domnului Lăzărescu, Occident, Poliţist adjectiv, California Dreamin’ etc.

*

În vacanţa de iarnă am realizat cââât de mult îmi plac scurtmetrajele de la noi. Nu o mai lungesc, o să vă scriu scurt câteva care mi-au plăcut (cu tot cu link, pen’ că-s drăguţă), iar după aia să mai aud şi de la voi, ce-aţi văzut, ce v-a plăcut, ce nu v-a plăcut sau nu aţi înţeles…

  • Lampa cu căciulă – superb… Mi-a plăcut enorm felul în care a fost redată relaţia tată-fiu. [click aici]
  • Portret de familie – un scurtmetraj foarte-foarte bun despre veşnica diferenţă de mentalitate dintre vârste. [click aici] „…ne căsătorim… gen, pentru prima dată. faze d-astea…
  • Când se stinge lumina – ăsta e taaare!  [click aici]
  • Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea – realist. Pe principiul „şpaga şi corupţia vor exista mereu…” [click aici]
  • Valuri – [click aici]
  • Celălalt – [click aici]

Later Edit: Mă gândesc să postez ăsta şi pe liceeni.net, că tot n-am mai scris de 10 ani.

am o idee.

Şi ideea asta mi-a venit în timp ce citeam comentariul lui Chris de la postul anterior, şi dat fiind faptului că am primit aşa un feedback pozitiv la care nu mă aşteptam (so thx guys!).

Şi mi se pare destul de genială, sinceră să fiu.

Deci vreau să fac o serie, un serial, cum vreţi voi să îi ziceţi, mă rog, cu ciobanul şi tractorul hippie (care o sa devină mai hippie pe parcurs, na!). Iar postul anterior a fost Episodul Pilot. Mbine, poate nu e nici chiar aşa o idee genială, da mna, tre să fac puţină reclamă.

E. Acum mă confrunt cu o problemă. Care orice alt serial care se respectă… are nevoie de un nume. Iar aici trebuie! să ma ajutaţi şi voi, zic.

  • Primul nume care mi-a venit în cap a fost The OCThe Oaia şi Ciobanul, adică, bineînţeles. Problema e că nu ştiu dacă vreau să apară oaia în fiecare episod. Sau vreau?
  • Ar mai fi Sex and the Shepherd, despre care nu ştiu ce să zic.
  • Sau, Shepherd’s Anatomy, dar asta înseamnă că trebuie să îl fac să meargă cu tractorul la spital (care e un spital hippie bineînţeles) şi trebuie să desenez operaţii şi alte d-astea care nu-s chiar aşa uşoare şi la care nu mă pricep deloc.
  • Tot pe sistemul ăsta e Dr.Shepherd, dar ăsta e deja la un nivel muuuult prea avansat, deci iese din discuţie.
  • Mai avem Gossip Shepherd, la care mă amuză gândul că ar trebui să zic „xoxo, Gossip Shepherd„.
  • CSI: (alegeţi voi oraşul. eu iniţial m-am gândit la Ilfov, Braşov, sau habar n-am. CSI: Moldova. În fine, mai gândiţi-vă şi voi.) – care vine, normal, de la Ciobanul Şi Investigaţiile. Ăsta necesită multă gândire. Eu vreau ceva făcut la pac-pac.
  • Şi ultima variantă care mi-a venit în cap este Desperate Shepherds.

Acum, nu ştiu ce să zic, ziceţi şi voi, blah blah.

Later Edit: Cine naibii are prea mult timp la dispozitie si tine mortis sa o innebuneasca de creieri pe Mada?!? Frate… cum sa iti zic… GET A LIFE in ta-su’ ma-sii!!!

tractoru’ hippie.

Pentru ca ma chinuie talentul.

(click!)

Later Edit: Acest tractor a fost desenat in cinstea vechiului tractor de la TIC (cu care nu se poate compara, evident), facut de Mendelina. RIP! Siii… la cererea lu’ Mada. 😀 Si nu, din pacate nu pot sa il pun la header, pentru ca nu incape.

deci. neste numere.

  • Azi am facut ~200 de abdome. Am uitat sa numar pe la 160. Ieri am facut 130, deci e bine, evoluam.
  • Azi am facut si 50 de flotari. Eram stoarsa la sfarsit. Ma rog, ca sunt sanse mari ca doar un sfert, hai o jumatate din ele sa fi fost facute corect, e partea a doua.
  • Tot azi am mai facut si alte exercitii. Si sunt al naibii de mandra de mine.
  • Azi am baut 4 cani de ceai negru de la Greenfield cu nu-stiu-ce. Si cu lapte.
  • Tot azi am realizat ca the day after tomorrow is monday, si trebuie sa mergem la scoala. Si e inca foarte, foarte frig. Ca cica maine o sa fie viscol, sau ceva de genu’.
  • Si atat.

P.S: Ba, eu am dorinta nestapanita de a lua trenu’ si a ma duce la concertul asta. La Petra! E prea departe, fac 8 ore pe drum, m-am razgandit :))