tot o bibliotecă.

Ştii că uneori ai tendinţa să supraapreciezi o carte, înainte că măcar să o fi terminat. Te fascinează atât de mult primele capitole, îţi sunt atât de dragi, încât începi să o ridici în slăvi şi să îi construieşti un altar. Un raft întreg, pentru o singură carte. Şi exact când te aştepţi mai puţin… finalul te dezamăgeşte. Cum nu credeai că ar putea fi posibil. Ca o palmă peste faţă. Şi te întrebi cum ai putut fi atât de naiv. Te frustrează atât de tare, încât ţi-ai dori să o arzi. Să vezi cum dispare fiecare cuvânt, pagină cu pagină. Strângi cartea în mână, iei o brichetă şi… te opreşti. Te opreşti la timp să îţi dai seamă că nu ai terminat-o de fapt. Mai sunt câteva pagini. Dar chiar şi aşa, tu ştii că nu vei mai putea să o priveşti ca la început. Aşa că iei cartea, dărâmi altarul şi o muţi un raft, două, mai jos, alături de alte cărţi. Şi stai şi te întrebi… ar trebui să caut o altă carte? Raftul rămâne gol pentru un timp, şi realizezi că nu ar mai trebui să supraapreciezi nicio carte. Niciodată. Le vei trata pe toate într-un mod egal …mai mult sau mai puţin.

Anunțuri