tractoru’ hippie.

Pentru ca ma chinuie talentul.

(click!)

Later Edit: Acest tractor a fost desenat in cinstea vechiului tractor de la TIC (cu care nu se poate compara, evident), facut de Mendelina. RIP! Siii… la cererea lu’ Mada. 😀 Si nu, din pacate nu pot sa il pun la header, pentru ca nu incape.

vedeta e aici!

Gata mă, am pus dubiţa la header. Fericiţi? 🙂

Later edit: Bai Xayide (sau oricine cu o minima experienta intr-ale wordpress-ului) – cum pana mea bag un blogroll? Ca nu reusesc frate sa pun in bara laterala decat ce se vede. Iar eu vreau blogroll. Cer bunavointa din partea ta (sau a oricarui altcuiva) de a-mi lamuri dilema. Pls. 😀

Angel radios!

Cum Xayide (bă, mor după nickname-ul ăsta.) m-a tâmpit cu dubiţa hippie, intrebând disperată UNDE E DUBIŢAAA, o să fac un efort şi în seara asta, sau cel târziu mâine, o să pun dubiţa la header, ca să se vadă că sunt pe bune eu, aia cu dubiţa, si ca să îmi fac fericit şi unicul fan (care îmi dă şi comentarii). Sunt fericită să ştiu că dubiţa mea a făcut furori. Dubiţa mea e cineva! Observi că am folosit cuvântul DUBIŢĂ în acest paragraf de 7 ori. V-am zis eu că dubiţa mea e cineva.

În orice caz, the point is… azi m-am înscris la cursuri de chitară (!) şi şoc! – nenea ăla (cam în vârstă, da de treabă el aşa de felul lui) m-a întrebat dacă nu vreau să vin la cor (!?) după ce m-a chinuit cu nişte vocalize la care simţeam cum mă fac, la propriu, de râs cu vocea mea groznică. În fine, evident că nu o să merg, adică acum pe bune, mă duc acolo ceva gen tatataaam, „am venit şi io aici!” să fac eu rahatul praf. Eu mă duc la chitară. Abia aştept să incep cursurile. Singura problemă ar fi că trebuie să îmi cumpăr o chitară folk, care nu se găseşte sub 400 de ron şi nu prea ştiu cum o să fac rost de bani. Dacă mi-ar fi intrat şi mie banii pe card, alta ne era vorba, m-aş fi simţit extraordinar de mândră de mine că mi-am cumpărat din banii mei chitară, dar cum banii intră abia în octombrie-noiembrie… pana mea. Probabil cer şi eu de la bunica, bunicu’, mama, tata (ce să mai, iau pe datorie de la tot neamu’) şi zău că în noiembrie le dau banii înapoi. Chitara asta vreau să fie din banii mei.

Iar mâiiinee o să…

– brb. iar se descarcă laptopul, pana mea… –

Da. Aşa. Cum ziceam, mâine o să merg la o preselecţie pentru cursuri de actorie la Coşbuc (!) şi cam am emoţii. Adică eu, acuma, învăţ un monolog din Caragiale, mai exact două replici lungi ale Ziţei din O noapte furtunoasă. Şi problema ar fi că eu nu am mai făcut actorie de ani de zile, şi îmi e cam aşa… nu ştiu cum să zic. Acasă mă descurc excelent, acum pe bune, chiar consider că am ceva talent în mine (ce pana, doar am făcut 5 ani de actorie), dar îmi e teamă să nu am emoţii prea mari mâine şi să nu mă pierd. Dar, în fine. O să fie bine, zic.

Băăi frate, ce a plouat azi. A plouat urât şi mi-a făcut umbrela praf la Universitate. Deci pe bune, s-a dus naibii umbrela mea, jumătate din materialul ăla care te acoperă de ploaie a ieşit din chestiile alea şi zbura în toate direcţiile, iar „scheletul” (ce urât sună. pula, că nu ştiu cum se cheamă.) arăta ca nişte crăcane de insectă. De fapt, umbrela mea arăta chiar ca o insectă cu multe picioare (cam rupte, ce-i drept) iar materialul semănau cu corpul ei + aripile. Arăta genial. Şi şi mai genial a fost faptul că ne-am adus aminte (eu cu ea, Mendelina. Ştiţi voi, tipa aia genială cu care stau eu în bancă, cu care râd ca disperata şi care scrie rar, dar mişto – probabil dacă şi-ar face un obicei din a scrie pe blog ar avea mulţi cititori, zic.) că mi s-a mai rupt mie o umbrelă în exact acelaşi fel. Deja vu, astea.

Băi ia hai gata, că eu trebuie sa învăţ alea. Îmi trece prin cap să recit şi o poezie de Eminescu în engleză. Ştii cât de frumos, superb si genial sună poeziile lui în engleză? Asta ar fi ceva, doar Coşbuc e bilingv, ce pana. Dar asta e opţional, o să văd eu.

mi-am luat dubiţa, şi m-am cărat!

Da mă! După o perioadă bună în care eu cu prietenul meu imaginar, Dubiţă stimabila (ea, dubiţa. ştiţi voi, aia hippie, cu care o să mă fâţâi eu prin lume…) am crescut cu blogger aici, ne-am mutat şi noi aicilişa, pe wordpress, să vedem şi noi cum e aici şi cum stă treaba.

Baza, tot dubiţa o să fie, iar frustrările o să rămână oricum, pentru că e mai ieftin să îţi iei un blog decât sa le discuţi cu un psiholog. Şi ca o obsedată de template-uri sau teme, cum îi ziceţi voi, ce sunt, mi-am downloadat deja câteva. Mamă, mamă, abia aştept să le încerc.

The point is… ca elevă de excepţie a C.N. „Iulia Hasdeu” (pentru că da, mă dobitocilor, habar n-aveţi în ce liceu învăţaţi – e Hasdeu, nu Haşdeu.  HA! i bet you didn’t know that! ) trebuie să îmi îmbunătăţesc modul de exprimare, că doar sunt filoloagă, ce pana… Mi-aş dori să pot să povestesc aşa mişto, cum face vară-mea spre exemplu. Sau Mendelina. Sau Ariel. Şi el povesteşte draguţ. Sau Gogu Kaizăr (:x). Aaa, daa! sau Andreea Verde care povesteşte absolut genial. Eu sunt mai fraieră. Dar am o scuză – sunt mai mică şi am timp. (:>)

Chiar mă. E viaţă frate, la noi la filologie. Când îi aud pe alţii de la mate-info că se plâng, că dom’le avem multe teme, şi că vai şi că ce naşpa, mă gândesc… bă! Noi, trăim bine! Mai ceva ca sloganul lui Băsescu.

Şi într-o altă ordine de idei… am dezamăgit profund echipa Liceeni.NET (cele mai sincere scuze), mă simt puţin super-uber-mega-tre dezamăgită de mine. Am observat că mie, atunci când mi se cere să fac ceva, apăi fraate, se duce tot pe apa sâmbetei, se duce toată inspiraţia, tot cheful, tot interesul, tot-tot. Trist, dar adevărat. Eu nu scriu bine. Scriu naşpa. Am un mod de exprimare cam slăbuţ foarte de căcat, şi uneori rămân ca proasta când mi se cer argumente. Deci e clar, eu scriu pentru mine. Că tu vrei să îmi citeşti mie blogul frustrările, e treaba ta, că eu, ca o fiinţă umană raţională ce sunt, te-am avertizat, zicându-ţi din start – bă puţă! (că asta e Arinei) bă frate! dude! amice! coae! nu-ţi irosi aiurea minute preţioase din viaţa citindu-mă pe mine! Pune mâna pe o carte, sau ieşi la o bere pe Motoare. Pricepi?