dragut asa!

DA! Mulţumesc cerului, pământului şi tuturor fiinţelor mistice posibil existente într-un oarecare univers paralel profului de istorie, nu am mai dat test azi! Ce biiinee! Aveam de învăţat vreo 20 de pagini, nu ştiam mai nimic. Când să citesc dimineaţa asta (pentru că altfel decât pe ultima sută de metri NU SE POATE!) nu îmi intra absolut nimic în cap şi îmi picau ochii-n gură de somn. Ce să mai, era dampulea.

Dar nu mai contează! Ideea e că nu am mai dat test, ne-a predat şi ne-am simtem bine de tot la ora lui. Nu, pe bune, proful ăsta e al naibii de funnea uneori, în special pentru ce scrie pe tablă. Uite azi, spre exemplu, nu ştiu ce căcăt scria el acolo pe tablă, că eu am înţeles ANTICĂ CARE (pentru că noi avem o tablă naşpa pe care nu vezi nimic când e udă, iar tipul scrie cu majuscule). Şi evident că am  început să râd cu râsul ăla al meu zgomotos (pentru că subtil NU SE POATE!) şi i-am spus şi Mădălinei, şi uite aşa am avut toată ora o criză de râs. Mă rog, oricum pe voi nu vă interesează chestiile astea şi foarte probabil nu vă amuză deloc (pentru că aşa e frate, nu e aceeaşi chestie ca atunci când trăieşti momentul).

Mă rog. Şi am dat test la mate. Două exerciţii – unul l-am facut perfect! …până la jumătate, pentru că partea a doua… ei bine, de partea a doua am uitat. Dă-o naibii. Iar în al doilea am băgat o vrăjeală acută, habar n-aveam să-l fac. Deci mesaj pentru profa de mate care se machiază în valuri (nu pe bune, femeia asta cred că nici nu se uită în oglindă când se machiază. m-am gândit că de Crăciun poate ar fi frumos să îi facem un cadou din partea clasei, un ghid gen „Cum să te machiezi corect” or something): încă una!

O! O! O! Şi am luat 10 la latină! La testul de ieri. Iiiiii! Drăguţ aşa.

Anunțuri

ceva amintiri.

Iii, mâine grevă, nu se fac ore. Mă rog, s-or face, nu s-or face, mie mi se rupe, oricum nu merg. Şi dacă îmi zice cineva zic: „păi doamna, am fost şi eu în excursie dar nu m-aţi văzut că stăteam mai mult cu prietenul meu, Cărămidă”. Apropo, v-am zis că mă cam enervează melodia asta pe care o dau în prostie pe vh1? În fine, facem abstracţie.

Ascultând Guano Apes – Oper your eyes, mi-am adus aminte de vremurile B’estfest-ului din vara asta. Mi-am adus aminte de Victor de la Silent Disco (ştiţi voi, tipul ălă foarte funny, mai mult decât mangă şi care duhnea de la o poştă a ţigări, care s-a băgat cu noi în vorbă la SD, care făcea ca toate alea pe SOAD – Chop suey şi care după ce s-a terminat tot se ţinea după mine şi Mădă ca să nu ne violeze cineva). Mi-am adus aminte de cât de dezamăgită am fost că The MOOoD nu au apucat să cânte Back in the shop şi Hey. Mi-am adus aminte de cât de drăguuuţ şi simpatic a fost tipul de la The Charlatans, de mişcările lui de gay foarte interesante cu microfonul (al cărui fir am avut impresia la un moment dat că o să îl sugrume). De cum rămâneam eu ca proasta aplaudând. De cum am mâncat noodles de la Chopstix şi Mendelinei i s-au vărsat în geantă. Şi de cum am mâncat la Afterfuck mici şi am băut bere (combinaţia Dumnezeiască!). Şi de cum m-a călcat de am simţit că mor dobitocul ăla beat mort la Manowar. Şi de cum timp de 5 secunde am avut impresia că toaleta ecologică se mişca. Şi de cum am rămas la un moment dat singură la Manowar şi a început o melodia la care toată lumea (dar absolut TOATĂ LUMEA) ştia versurile, iar eu stăteam ca proasta şi mă uitam şi dădeam şi eu din gură (gen, da frate, păi logic, cum să nu ştiu eu versurile). Şi de cum şi-au băgat toate cele toţi tipii din jurul nostru (pentru că eram eu, Mădă şi Andreea înconjurate de o mulţime de tipi) când au explodat amplificatoarele (sau mă rog, ce a explodat. de două ori!). Şi cât de târfe mi s-au părut bulgăroaicele alea. Şi cât de genial mi s-a părut cum mă uitam eu aşa la Manowar şi văd deodată undeva mai în faţa zburând senin o cutie de bere. Şi cum stăteam noi pe fotoliul ăla albastru pe la 2 noaptea şi vorbeam de toate cele în timp ce toată lumea era la Silent Disco. Şi cââât de taaare a fost în Miniscule of Sound când am rămas doar noi două acolo, până şi DJul ieşise [=))].

All in all, a fost b’estial. Abia aştept B’estfest 2010. Şi ar face bine să bage Tuborg în loc de Ciuc.

Later edit: Dumnezeule Mare, câât de nasool e să te pişi pe tine ai o nevoie urgentă (!) la toaletă şi să ai un nasture nenorocit la pantaloni!

Reclamă: Ghidul românului în aeroport, by Mendelina (aka Bă. Năstase Bă.)

buahaha.

V-am povestit cum ne-am crăcănat noi de râs la ora de info din cauza asta?

cam nasol.

Ok. Trebuie să îmi stabilesc nişte principii. Nu pot să alerg după mai multe lucruri odată, asta e clar. Ideea e că… e atâât de nasol când vrei să înveţi cât mai multe chestii, să faci cât mai multe şi nu poţi. Nu din cauza timpului. Nu din cauza părinţilor. Nu din cauza celor din jurul tău. Nu. Ci din cauza banilor.

Bun. Let’s chill şi să gândim clar problema. Banii contează. Că ei nu contează, că nu aduc fericirea, că nu bla bla bla,  astea sunt baliverne.

Având în vedere faptul că sunt la filologie, duc o viaţă liniştită, nu sunt stresată cu teme & stuff. Avantajul meu este ca am ceva timp liber la dispoziţie, pe care vreau să îl folosesc cu cap.

Vreau să fac chitară, franceză şi japoneză. Şi pe astea o să le fac pentru că astea sunt priorităţile mele acum. Bun. Deci am stabilit asta.

Doar că… mi-aş fi dorit să pot să fac şi actoria, problema fiind însă banii, pentru că deh, costă, şi alta ar mai fi şi că am aşa o chestie la actorie să nu merg singură. Deci o să o tai de pe listă. De asemenea, aş mai fi făcut şi germană numai pentru că îmi pare rău de ăştia 4 ani în care, să zicem că prins basic-urile. Dar cum acum fac franceza, o tai si pe asta de pe listă. Şi aş mai face si engleză, dar având în vedere că abia la anul mă înscriu pentru examene cu speranţa că îmi voi putea continua studiile în Anglia, şi oricum înainte de examene o să fac cursuri la Shakspeare School, nu prea are rost.

O ultimă prioritate ar fi aceea de a merge în Iron City, pentru că acolo au cărămizi (*). Acestea fiind spuse, mi-am făcut o ordine în creieraş, şi mi-am stabilit nişte priorităţi. Şi astea rămân. Am zis!

Mi-au îngheţat mâinile pe laptop. Mă duc să îmi fac un ceai. De la Greenfield.

* Îl ştiţi pe Johnny din Ed,Edd&Eddy? Hai măă, ăla care se fâţâie pe acolo cu o scândură după el. E, aşa mă văd eu pe mine cu o cărămidă. Cărămidă, pe numele lui, pentru că e o cărămidă de sex masculin, pricepi?

** Gen, „bă, o ştii pe Andra? care mă? aia mă, obsedată după cărămizi şi dubiţe hippie.

mi-am luat dubiţa, şi m-am cărat!

Da mă! După o perioadă bună în care eu cu prietenul meu imaginar, Dubiţă stimabila (ea, dubiţa. ştiţi voi, aia hippie, cu care o să mă fâţâi eu prin lume…) am crescut cu blogger aici, ne-am mutat şi noi aicilişa, pe wordpress, să vedem şi noi cum e aici şi cum stă treaba.

Baza, tot dubiţa o să fie, iar frustrările o să rămână oricum, pentru că e mai ieftin să îţi iei un blog decât sa le discuţi cu un psiholog. Şi ca o obsedată de template-uri sau teme, cum îi ziceţi voi, ce sunt, mi-am downloadat deja câteva. Mamă, mamă, abia aştept să le încerc.

The point is… ca elevă de excepţie a C.N. „Iulia Hasdeu” (pentru că da, mă dobitocilor, habar n-aveţi în ce liceu învăţaţi – e Hasdeu, nu Haşdeu.  HA! i bet you didn’t know that! ) trebuie să îmi îmbunătăţesc modul de exprimare, că doar sunt filoloagă, ce pana… Mi-aş dori să pot să povestesc aşa mişto, cum face vară-mea spre exemplu. Sau Mendelina. Sau Ariel. Şi el povesteşte draguţ. Sau Gogu Kaizăr (:x). Aaa, daa! sau Andreea Verde care povesteşte absolut genial. Eu sunt mai fraieră. Dar am o scuză – sunt mai mică şi am timp. (:>)

Chiar mă. E viaţă frate, la noi la filologie. Când îi aud pe alţii de la mate-info că se plâng, că dom’le avem multe teme, şi că vai şi că ce naşpa, mă gândesc… bă! Noi, trăim bine! Mai ceva ca sloganul lui Băsescu.

Şi într-o altă ordine de idei… am dezamăgit profund echipa Liceeni.NET (cele mai sincere scuze), mă simt puţin super-uber-mega-tre dezamăgită de mine. Am observat că mie, atunci când mi se cere să fac ceva, apăi fraate, se duce tot pe apa sâmbetei, se duce toată inspiraţia, tot cheful, tot interesul, tot-tot. Trist, dar adevărat. Eu nu scriu bine. Scriu naşpa. Am un mod de exprimare cam slăbuţ foarte de căcat, şi uneori rămân ca proasta când mi se cer argumente. Deci e clar, eu scriu pentru mine. Că tu vrei să îmi citeşti mie blogul frustrările, e treaba ta, că eu, ca o fiinţă umană raţională ce sunt, te-am avertizat, zicându-ţi din start – bă puţă! (că asta e Arinei) bă frate! dude! amice! coae! nu-ţi irosi aiurea minute preţioase din viaţa citindu-mă pe mine! Pune mâna pe o carte, sau ieşi la o bere pe Motoare. Pricepi?